Klaus Iohannis: Elaborarea unor parametri de Comisia de la Veneția, motivată de reducerea democrației

Klaus Iohannis: Elaborarea unor parametri de Comisia de la Veneția, motivată de reducerea democrației
Publicat: 25/06/2019, 11:33

Șeful statului a transmis, printr-un comunicat de presă, faptul că salută adoptarea, pe la data de 21 iunie, de către Comisia Europeană pentru Democrație prin Drept a Consiliului Europei (Comisia de la Veneția), a „Parametrilor privind relația dintre majoritate și opoziție într-o democrație: listă de criterii”.

„Elaborarea și adoptarea acestui document foarte important, de referință, al Comisiei de la Veneția a fost sprijinită de România inclusiv prin organizarea, la București, de către Administrația Prezidențială și Comisia de la Veneția, cu sprijinul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, în perioada 6-7 aprilie 2017, a Conferinței internaționale „Interacțiunea dintre majoritatea politică și opoziție într-o democrație”, sub Patronajul Președintelui României și al Secretarului General al Consiliului Europei”, a transmis Administrația Prezidențială, într-un comunicat de presă remis, marți, MEDIAFAX.

Președintele Iohannis a amintit că și-a exprimat susținerea pentru acest demers al Comisiei de la Veneția încă din ianuarie 2017, în discursul susținut în fața Adunării Parlamentare a Consiliului Europei.

„Avem nevoie de societăți democratice solide, în care majoritățile nu abuzează de drepturile lor legitime numai pentru că sunt o majoritate, de societăți în care principiul cooperării loiale și constructive între instituțiile democratice funcționează ireproșabil. Într-o societate democratică, critica normală exercitată de opoziție nu poate fi văzută ca element distructiv și nu poate fi interpretată ca lipsă a acceptării rezultatelor scrutinului democratic. Este doar o parte – la fel de legitimă ca efortul și activitatea majorității – a unui sistem democratic liberal sănătos, de care cu toții avem nevoie dacă dorim să gestionăm cu succes actualele provocări ale prezentului”, arăta șeful statului, în 2017.

Sursa citată mai spune că „elaborarea acestor parametri a fost motivată de evoluțiile îngrijorătoare dintr-o serie de state europene, în care democrația și statul de drept au fost afectate de comportamente politice abuzive ale majorităților aflate la putere prin înlăturarea sistemului de control democratic (checks and balances) asupra puterilor majorității, prin adoptarea grăbită de acte normative fără dezbatere politică veritabilă și transparentă, prin numiri sau destituiri abuzive de oficiali ai unor agenții independente sau de judecători. Toate acestea au condus la vulnerabilizarea și reducerea democrației și la relații tensionate între majoritate și opoziție”.

Documentul Comisiei de la Veneția cuprinde, pe de o parte, o serie de principii generale care trebuie să guverneze relația dintre majoritate și opoziție într-o democrație și, pe de altă parte, o listă de criterii care includ standarde ce trebuie respectate pentru a asigura corecta aplicare a acestor principii, pentru prezervarea pluralismului politic veritabil și a rolului opoziției parlamentare în calitate de contrapondere politică și alternativă viabilă la guvernare.

Printre principiile generale incluse în parametrii elaborați de Comisie, considerate drept garanții pentru opoziție, fără respectarea cărora există riscul ca o democrație constituțională să se transforme într-un regim autoritar, se numără:

„1. respectarea valorilor pluralismului și libertății; criticile opoziției să nu fie privite ca un element distructiv și ca lipsă de acceptare a rezultatelor alegerilor, iar vocea opoziției să fie auzită și respectată;

2. existența unui sistem democratic de control reciproc (checks and balances) între instituțiile statului, sistem care include și societatea civilă și presa liberă;

3. principiul cooperării loiale și constructive între organele statului pentru realizarea interesului public, ceea ce presupune control și respect reciproc între instituțiile statului;

4. principiul responsabilității împărtășite între majoritate și opoziție față de societate (sau principiul solidarității politice) – atât majoritatea, cât și opoziția trebuie să acționeze pe baza angajamentului comun și responsabil față de interesul public al cetățenilor, iar majoritatea trebuie să acționeze în exercitarea puterii cu auto-reținere și cu respect față de opoziție, într-o manieră incluzivă și transparentă, având în vedere că în viitor ar putea deveni la rândul său opoziție, în conformitate cu regulile democratice;

5. măsurile adoptate de majoritate nu trebuie să afecteze statul de drept și nu trebuie să vizeze modificarea regulilor „jocului” democratic, care înseamnă până la urmă posibilitatea alternării la putere prin alegeri libere și corecte (majoritatea nu ar trebui să abuzeze de puterile sale pentru a face imposibil sau foarte dificil ca minoritatea să devină majoritate; dacă regulile jocului democratic trebuie schimbate, schimbarea nu trebuie să fie prea ușor de făcut, trebuie să fie transparentă și precedată de o consultare publică adecvată, nu trebuie să vizeze subminarea principiilor fundamentale ale sistemului democratic și a statului de drept și trebuie să respecte drepturile minorității);

6. sistemul democratic să permită un proces eficient de luare a deciziilor; interacțiunea dintre majoritate și opoziție trebuie să respecte întotdeauna imperativul de asigurare a unui echilibru corect între interesele legitime ale majorității și ale opoziției, ambele având o datorie politică de cooperare loială și constructivă”, mai arată comunicatul de presă.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Momentul în care un bărbat își dă seama că de 30 de ani locuia lângă...
Horia Tecău, luat pe cameră din bar de șefa de la taxe și impozite Sector...
FOTO. Cum a apărut fosta iubită a lui Smiley! A atras toate privirile la EURO...
Vlăduța Lupău și Adi Rus au devenit părinți pentru a doua oară! Prima imagine cu...
„Plecați acasă!”. Turiștii din Barcelona au fost alungați de la terase și atacați cu pistoale...
Vali a murit la Costineşti, după ce şi-a presimţit sfârşitul: 'Să îmi reparaţi maşina şi...'
Cauza reală a morții lui Marilyn Monroe! Ce s-a întâmplat ore întregi cu trupul neînsufleţit...
SURSE: cum se modifică OUG 84 - antidrog. INML susţine că termenul de 72 de...
Imaginile durerii de la înmormântarea familiei din Suceava, ucisă de un șofer de TIR
A dat Bacalaureatul, însă moartea l-a luat la scurt timp după. Un tânăr de 18...
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Dacia lucrează la un nou model. Acesta va înlocui un BEST SELLER ce a dominat...
Hamas: Netanyahu împiedică negocierile / Cele patru condiţii care împiedică acordul
Imagini DE ARHIVĂ cu valurile de CĂLDURĂ de pe vremuri
Este INTERZIS prin lege pentru șoferii care intră în țară. Nu poți circula dacă ai...
Scandalul testelor antidrog. Condițiile în care șoferii pot primi permisul înapoi
Rezultate Bac 2024. Notele de la Bacalaureat, publicate pe edu.ro! Cum se face contestație și...
VIDEO Edu.ro Rezultate BAC 2024: S-au afișat notele. Scrie codul tău și află ce medii...
Cât de mult îl iubește Corina Caciuc pe Laurențiu Reghecampf: “Nu cred că există un...
Nikita, marea absentă de la Neversea. Motivul pentru care n-a mai ajuns să cânte cu...
BANCUL ZILEI. Bulă, care de-abia şi-a cumpărat o maşină, merge la un service auto: Cât...
Meteorologii au anunțat caniculă în toată țara. Ce se întâmplă după 15 iulie?
×